Solidarul şi Iisus karatistul (Partea I sau a II-a.. depinde cum priviţi)

Intenţionasem data trecută să fac iar un post similar cu “Tigari. Anarhie. Sex in trei” da’ m’am întins cam mult cu faza cu abţibildu’ aşa că am împărţit postul în două trei (până la urmă) şi chiar am vrut să scriu continuarea ieri da’ m’a doborât lenea.

Acum, fără alte adăugiri, vă prezint încă doi domni cu care am avut onoarea să interacţionez.

1. Solidarul

Am cunoscut cândva un tip destul de ok la prima vedere.. deştept, documentat în multe domenii, aparent relativ normal. Ne’am înţeles excelent timp de vreo 2 săptămâni până când s’a legat o discuţie despre mâncare. Atunci am aflat că omul era un fel de.. solidar extremist care refuza să mănânce orice lucru pe care îl considera inaccesibil pentru diverse comunităţi sau categorii sociale de pe Glob.

Ca să fiu mai clar, el zicea că nu poate mânca un măr, cât timp ştie că există oameni pe planetă care nu îşi pot permite să consume mere.
Practic el trăia din diverse amestecuri de tărâţe, câteva verdeţuri şi ocazional peşte parcă (deşi mi se pare că a renunţat la ultimul). Eh şi mă rog, a început să îmi spună că sunt un animal superficial fără suflet pentru că mă pot bucura de o friptură cât timp în Africa sau mai ştiu io unde există un om care nu a avut odată în viaţă ocazia să mănânce o friptură de orice fel şi că din cauza celor ca mine există răul pe Pământ.

Am încercat să’i explic că cel mai probabil dacă un tip sărac lipit şi mort de foame ar avea şansa să servească o masă copioasă nu ar sta să o ardă filozofic gândindu’se “Mă.. da’ oare este corect din punct de vedere moral să mă hrănesc cât timp alţii ca mine o duc nasol?!” ci s’ar îndopa la greu. Bineînţeles că nu a fost de aceeaşi părere, ba din contră, mai rău l’a enervat argumentul meu.
După conversaţia aia am cam rupt legătura, pentru că el era convins că nu pot fi salvat şi că nu pot avea decât o influenţă negativă asupra celor din jur.

Acum că mi’am amintit de el, mă întreb dacă mai trăieşte sincer, ca n’am mai auzit nimic despre soarta lui în ultimii doi ani.

Rahat. Fac ce fac şi mă tot întind cu vorba. O să evit crearea unui post kilometric scriind despre celălalt tip mâine (în cazul în care nu pierd în lupta necruţătoare cu lenea).

Am o rugăminte totuşi la voi, numeroşii cititori ai blogului: dacă voi consideraţi sănătoasă sau rezonabilă mentalitatea domnului menţionat ziceţi’mi şi mie, că poate el era ăla normal dintre noi doi şi nu m’am prins io.

Câţiva dansatori mai puţin talentaţi:

Minunat.