duminică, 28 martie 2010

Abţibildul cu Brenda

Vorbind despre "traume" din copilărie mi'am adus aminte de o fază probabil unică în lume.

Fiind printre cele mai absurde întâmplări din viaţa mea (nu ciudate, nu înfricoşătoare, pur şi simplu absurde), episodul de faţă s’a petrecut când aveam cam... 8-9 ani.

Într-o zi de toamnă se făcea că am ajuns, nu mai ştiu exact cum, să mă plimb prin Bucureşti cu un văr de’al meu prin alianţă cu maşina lui. Chiar nu mai ţin minte cine a fost de acord ca ăla să mă scoată pe afară sau de ce eu am cooperat pentru că părea uşor suspect el aşa, oricum, cert este că am mers într’un parc în care nu mai fusesem până atunci şi din care nu ştiam să mă întorc acasă.

Toate bune şi frumoase până când mi’am scos o gumă. Era de’aia cu surpriză şi memorabila surpriză din povestea aceasta era un abţibild cu Brenda din faimosul serial Beverly Hills 90210. Mie nu mi s’a părut mare lucru, la vremea respectivă nici nu ştiam cine e aia dar dragul meu văr aparent avea o mică pasiune pentru ea fiindcă m’a ameninţat imediat că dacă nu îi dau lui abţibildul mă abandonează acolo în parc.

Iniţial am crezut că e doar o glumă (proastă, chiar şi după standardele unui puşti de 8-9 ani) şi am zis nu, moment în care tipul s’a enervat, a urlat la mine, s’a ridicat de pe bancă şi a luat’o din loc grăbit aşa spunându’mi că el pleacă şi că mă lasă acolo. Am tot alergat după el - omu’ era din ce în ce mai furios şi vă asigur că nu glumea - iar în cele din urmă, dându’mi seama cât de important era pentru el acel abţibild i l’am oferit. Dar chiar şi atunci a refuzat să îl accepte până nu mi’am cerut scuze pentru că nu i l’am dat din prima şi m'a pus să îl rog să'l ia. Fericirea care i’a cuprins chipul când i’am înmânat’o pe Brenda îmi va rămâne în minte veşnic. Chiar nu cred că voi simţi vreodată o asemenea fericire.

Deci pe scurt tipul era dispus să abandoneze un copil pentru un abţibild. În mod surprinzător, nu mai face parte din neam acum. Se pare că nu era tocmai bărbatul perfect. Tragic.

Clipul ăsta cel mai probabil e editat dar tot mi se pare tare:

Insane stunt - Watch more Funny Videos
Minunat.

2 comentarii:

AndreeaGo spunea...

Eu ti'as fi luat abtibildul cu Brenda cu forta, si te si lasam acolo pentru impertinenta da a nu mi'l da. Poate de'aia nu sunt considerata o matusa chiar buna. :))

IEU spunea...

Posibil, posibil, catre probabil.

Trimiteți un comentariu