joi, 22 aprilie 2010

Cum sărutăm?

Iniţial am vrut doar să adaug linkul următor la lista cu dubioşenii dar e 3:00 noaptea, n'am somn, sunt plictisit şi cu capsa pusă aşa că îi voi acorda mai multă atenţie.

Acesta este linkul în cauză: inculpatul.

După cum se vede, este un tutorial foarte complex realizat de doi tineri amorezaţi care vă învaţă cum să vă sărutaţi.

Acum... eu nu pretind că's vreun expert şi că rulez fete pe bandă dar chiar şi de la nivelul meu ăia doi nu par mari aşi în arta sărutatului. Cu alte cuvinte, io cred că pur şi simplu au decis să facă tutorialu' ăla ca să arate lumii cât de pasionali sunt ei şi eventual să obţină admiraţia şi respectul puştilor cu vârste până în 14 ani.

La fel ca ei, mai sunt o groază de "savanţi" care descoperă internetul, află cum să se filmeze şi decid să creeze tot felul de clipuri instrucţionale prin care explică întregii planete cum se fac lucruri complet banale de care oricine este capabil instinctiv sau cu un efort minim.

Mai era un alt tip care ne învăţa cum se prepară crenvurştii dar băiatul ăla era absolut genial, adică era atât de idiot încât chiar amuza şi fascina (e şi în lista cu linkuri), în timp ce domnii prezentaţi îmi par doar rupţi de realitate într'un mod trist şi uşor penibil.

Au inclusiv o secţiune cu lucruri pe care să nu le faci când săruţi o persoană şi anume: să nu îi sugi buzele în gura ta ca un aspirator, să nu îţi introduci limba cu forţa în gura ei, să nu o săruţi cu gura plină de salivă, să nu o săruţi când îţi miroase gura urât sau când ai chestii pe/între dinţi, să nu îi ratezi gura, să ai grijă să nu vă loviţi nas în nas şi nu în ultimul rând să fiţi atenţi dacă unul dintre voi poartă aparat dentar, să nu vă tăiaţi.

Serios... cât de inapt să fii să comiţi vreuna din greşelile alea constant şi să nu'ţi dai seama că nu e ok?

Vai, bine că au făcut ei acea pagină! Zic şi io ca în reclamele alea de la teleshopping:

De când am urmărit tutorialul lor, succesul meu la fete a crescut cu 11.47%! Mulţumită lui şi colegei lui, Adelina, viaţa mea sexuală a înflorit şi mă simt mult mai sigur pe mine! Nota 10 din 10, aş viziona din nou cu plăcere.

În încheiere, iată una dintre cele mai presante probleme ale românilor, conform lu' Google:

Minunat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu