Cu taxiul (un post kilometric)

Nu sunt un snob (sau cel puţin aşa îmi place să cred) dar când vine vorba de ajuns într’un loc aflat la o distanţă mai mare de o staţie de metrou de casa mea simt o nevoie incontrolabilă să iau taxiul; fac chestia asta de vreo 5 ani şi deja mă întreb oare câţi taximetrişti mai sunt în Bucureşti cu care nu am mers.

Sincer să fiu nu e vorba de lene, mă rog bine, nu pot să mint în halul ăsta, e vorba de lene, dar nu în totalitate! Un alt motiv de bază pentru care îmi deplasez fizicul cu acest mijloc de transport destul de scump este diversitatea. Adică am cunoscut o groază de tipuri de oameni în drumurile mele cu deosebitele maşini galbene. În mod surprinzător nu toţi sunt nişte ţărani inculţi şi manelari lipsiţi de idealuri în viaţă; pentru unii indivizi este doar o a doua slujbă pe lângă alta mult mai serioasă, unii seamănă cu mine şi fac asta în mare parte fiindcă le permite să cunoască persoane de toate felurile, în timp ce alţii au ales meseria pentru că îi relaxează dar... hm.. hey... ia gata. Ce plm, deja pare că’s plătit de o firmă să fac reclamă circulatului cu taxiul (scuze pentru acest paragraf relativ de umplutură, recitindu’l acum îmi dau seama că nu era chiar necesar dar... e deja scris şi e păcat de munca mea aşa că îl voi include, la fel ca pe această paranteză).

Să trec însă la subiect:

Majoritatea populaţiei crede că nu e sigur să mergi cu taxiul, existând mereu riscul să dai peste vreun dement care nu urmăreşte decât să’ţi fure rinichii sau mai ştiu ieu ce. Eh vreau să vă spun că nu e chiar aşa, adică în 5 ani am dat doar peste 3 debili, însă ultimul m’a marcat în sensul că eram convins că urma să mă felieze într’un mod extrem de odios sau ceva similar.

Ce s’a întâmplat mai exact... într’o seară, m’am suit ca de obicei în primul taxi care mi’a ieşit în cale. Şoferu’ părea un domn de vreo 35 de ani perfect normal. Mergem noi ce mergem şi după 5 minute ajungem la un stop în faţa căruia erau nişte blocuri construite recent. Mai departe, voi încerca să reproduc cât mai fidel conversaţia ce a urmat:

ieu: - Hah, au terminat blocurile astea, ştii că cică în ele are şi Mutu un apartament?
El: - Eh, da, mă rog, ar zice orice ăştia ca să vândă apartamentele. (brusc, extrem de nervos:) Dar asta nu mă deranjează aşa tare, ce mă enervează este prostia oamenilor.
ieu: - Mmm? Adică?
El: - Adică, în pula mea, cât de prost să fii să crezi că blocurile astea au fost făcute de oameni?
ieu: - Ăăă... ce? Dar cine le’a făcut?
El: - Nu le’a făcut nimeni! Erau făcute deja de Dumnezeu! Sunt doar munte şi minereu de fier!
ieu: - Da dar... tot le’a modelat cineva...
El: - ŞI CE? NU CONTEAZĂ! E DOAR MUNTE ŞI MINEREU DE FIER! CUM SĂ FII ATÂT DE PROST ÎNCÂT SĂ STAI ÎNTR’UN MUNTE?
ieu (complet derutat): - Păi.. dar nu e doar “munte”.. e o construcţie complexă...
El (din ce în ce mai crizat): - E PE DRACU! E PENTRU PROŞTI! În lume nu există altceva decât apă, vânt, foc, minereu de fier şi munte, ATÂT! IA ZI, TU AI CASĂ? (<- what the fuck, ce fel de întrebare e asta? deja eram îngrijorat pentru că tipul era evident sonat)
ieu: - Erm... nu.
El: - AŞA, NICI EU. SĂ'I FUT ÎN GURĂ PE TOŢI CARE TRĂIESC ÎN MUNŢII ĂŞTIA. Io nu's fraier ca ei! Io am doar maşina asta, trăiesc toată ziua în ea şi e foarte bine.
ieu: - Da, bine gândit.

Imediat după i’am zis că am ajuns unde vroiam şi am coborât pentru că era groasă situaţia. Am fost tentat să’i atrag atenţia că şi maşina lui e doar munte şi minereu de fier dar am zis că mai bine nu.

Pe scurt: deşi nu este probabil să o mierliţi mergând cu taxiul, posibilitatea există şi în cele din urmă acest lucru devine evident. Vreau să subliniez faptul că NU este inventată faza, iar domnul umblă chiar şi acum printre munţii din Capitală. Hm, ar fi trebuit să’i notez număru’ cred...

Şi acum, nişte grindină - poate că nu e aşa uimitor clipul dar pe mine m’a şocat un pic. Uitaţi'vă măcar pe sărite, devine din ce în ce mai grav:

Minunat.