miercuri, 22 septembrie 2010

Cu creştinii la secţie

Acum câţiva ani am observat o chestie... nu ştiu exact de ce dar principalele locuri în care se adună toţi ciudaţii din oraşul ăsta sunt gările şi secţiile de poliţie. Sigur, oricine poate găsi câteva explicaţii cum ar fi: la secţie sunt mereu ciudaţi pt. că au probleme cu legea, la gară sunt pt. că vin să cerşească folosindu’şi handicapurile sau defectele pt. a impresiona persoanele miloase etc. Însă uneori dubioşii vin în locurile astea fără un scop anume, ca şi cum sunt pur şi simplu atraşi de ele.

De exemplu, săptămâna trecută am fost să’mi fac un buletin nou. Mă duc ieu la secţia 14, intru în camera de aşteptare de lângă biroul pt. evidenţa populaţiei, iau un loc şi mă pun pe aşteptat. Dau roată cu ochii prin cameră să văd exact câţi mai erau înainte şi undeva în faţa mea în dreapta (vezi Fig. 1) văd două femei mai... aparte. Ambele aveau în jur de 55 de ani cam aşa, una era slabă băţ şi îmbrăcată în haine mulate şi cealaltă grasă şi îmbrăcată ca o pirandă. La prima vedere deşi mi s’au părut o privelişte atipică am zis că sunt şi ele două femei oarecare aflate la coadă.


Fig. 1. Legendă: botezatu - ieu | suliţa şi hipopotamul - cele două doamne.

Mai trec 5 minute şi mă uit iar la ele şi văd cum grasa scoate dintr’o plasă o icoană, mare frate - avea cam 40x50cm, şi’o pune în poală şi începe să se uite fix la ea ca şi cum era în transă. Prietena ei slăbănoagă scoate o carte cu o cruce pe copertă (părea cam mică să fie Biblia, mă rog, irelevant) şi’o pune pe genunchi deschisă şi începe să citească cu mare atenţie din ea.

Neavând altceva de făcut am început să le analizez mai în detaliu şi atunci am constatat că slăbănoaga ţinea cartea INVERS. Ce citea din ea sau cum... nu ştiu, însă la un moment dat s’a oprit, a ridicat privirea spre zidul din faţă şi a făcut ochii mici aşa ca şi cum citea ceva de pe perete. Era foarte concentrată pe ce făcea şi din când în când se oprea şi începea să râdă isteric, după care începea iar să “citească”. A ţinut’o aşa timp de vreo 15-20min iar io deja începusem să mă întreb dacă nu cumva sunt ieu ăla nebun, chiar mă întrebam foarte serios dacă nu cumva chiar e scris ceva pe zidul respectiv şi eu nu văd, credeam că începusem să pierd contactu cu realitatea. Tipa în continuare f. concentrată.

Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, deodată grasa scoate din plasă nişte ochelari de soare mari, şi'i pune la ochi şi începe să îşi dea repetat cu icoana în frunte cu putere. Au urmat încă 5 min în care slăbănoaga a râs la bancurile de pe perete şi grasa s’a tot pocăit cu stil, după care s’au oprit amândouă şi au început să discute din nou ca două persoane perfect normale. Nu pentru mult timp însă pt. că după câteva clipe slăbănoaga a ridicat privirea fix în tavan.

Se uită vreo 10 secunde în bec după care, pe o voce de persoană ce tocmai avusese o viziune divină, îmi zice:
- Băiatule! Da, tu, cu ceasul la mână. Să ştii că este ora 6.
Ieu rămân blocat, mă uit la ea, mă uit la ceas şi neştiind ce ar trebui să fac îi răspund:
- De fapt e 4:35.
În clipa aia amândouă au tăcut, grasa şi’a dat jos ochelarii şi au început să se comporte ca şi cum nu se cunoşteau.

10 minute mai târziu a ieşit femeia din biroul de evidenţă a populaţiei să întrebe câţi mai eram şi pt. ce veniserăm (că până la 6 primeau dosare, iar după 6 eliberau actele) şi fiecare a început să răspundă, însă când a fost rândul celor două doamne distinse, ele au zis: “A noi nu am venit pt. nimic, doar am trecut pe aici.” ...wtf?!

Cred că şi tipu’ ăsta frecventează secţiile şi gările:

Insane Saw Blade Handstand - Watch more Funny Videos
Minunat.

5 comentarii:

AndreeaGo spunea...

nu te-ai intrebat niciodata de ce atragi numai dubiosi? ca pe mine m-ar cam pune pe ganduri :))

Babu spunea...

Sulita si Hipopotam:))))jur ca e titlu de benzi desenate poloneze:))))

duzz spunea...

ba nuj cum dai tu numai de oameni d'astia. ia sa frecventez si eu frate locurile prin care mergi tu k se pare k pierd the good stuff

IEU spunea...

ca sa fiu complet sincer... adevaru e ca ii "caut". adica io mereu cand ma vad blocat undeva, cum ar fi intr'un autobuz/metrou/loc public in general, incep si ma uit in jur sperand sa gasesc o persoana suspecta si odata ce dau de una incep sa o urmaresc cu atentie.

satisfactia e aproape intotdeauna garantata

AndreeaGo spunea...

sau poate ne zici si noua de unde iti iei stashu!
:P

Trimiteți un comentariu