duminică, 6 iunie 2010

Dificil

Adesea stau şi mă’ntreb oare ce o să ajung în viaţă. De multe ori sunt convins că o voi duce bine dar câteodată mă cuprinde paranoia şi încep să’mi imaginez că în cele din urmă voi fi nevoit să lucrez într’o shaormerie sau ceva până la 60 de ani. Eh, din fericire, am avut parte de un episod care m’a convins că nu e foarte probabil să rulez kebaburi până la pensie.

M’am dus şi ieu ca omul ieri să’mi iau un şniţel şi o salată. Mă serveşte o domnişoară sofisticată, după care vine momentul să plătesc - şniţelu’ costa 7,4 lei şi salata 2,8 lei. Se uită ea la preţuri, stă un pic pe gânduri, se uită la mine, se uită pe tavan. Se blochează un pic, scoate o coală de hârtie şi un pix de sub tejghea, scrie unul sub altul preţurile pe foaie şi încearcă să le adune. Se străduieşte (vizibil) un pic şi după câteva secunde îşi dă seama că nu merge, oftează şi îmi zice pe un ton nervos dar resemnat ca trebuie să se ducă să ia calculatorul din spatele magazinului. Pleacă şi revine cu uimitorul aparat, tastează numerele, le adună, îmi spune cât face şi eu din greşeală în loc de 11 lei îi dau 12, două bancnote fiind lipite. În momentul ăla încremeneşte complet, se uită la mine cu o privire de’aia de căprioară prinsă în lumina farurilor unei maşini care se apropie de ea cu viteză şi îmi zice panicată că nu’şi dă seama unde a greşit calculul de i’a dat 11 în loc de 12, convinsă că suma oferită de mine era cea corectă.

Tragic. Asta era o femeie undeva pe la 30+ de ani apropo. Sincer, dacă atât de inteligent şi de pregătit trebuie să fii ca să devii vânzător într’un fast-food, atunci chiar nu cred că’s în vreun pericol să ajung să lucrez ca aşa ceva la vârsta aia. Deja pot afirma clar că o să fiu cel puţin şofer de taxi la 30 de ani, măcar ăia ştiu să adune. Deci e bine, pot să dorm liniştit!

Şi deodată.... wtf:

Minunat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu